miercuri, 1 decembrie 2010

Economie în poveşti de citit la gura sobei 

Vacanţa de iarnă este timpul pentru cadouri, colinde, pentru întîlnirea cu cei dragi, pentru poveşti la gura sobei şi depănat amintiri, pentru vin fiert cu scorţişoară şi cozonac cald. Vă propun să lecturaţi trei poveşti, ţesute în jurul pildelor unor economişti celebri, din secolele trecute. Deşi sînt rodul imaginaţiei, istorioarele descriu fenomene ce au avut şi continuă să aibă o influenţă covîrşitoare asupra vieţii oamenilor. Sper că ceea ce veţi lectura în continuare vă va reaminti cu placere de poveştile pe care le citeaţi în copilărie, lîngă brad, dincolo de învăţămintele economice - de manual - ale expunerii.
I. Bunele intenţii ale împăratului - preţul maximal
În perioada crizei secolului III a Imperiului Roman, un general s-a remarcat în luptă şi a reuşit să patrundă în Roma cu legiunile sale, autoproclamîndu-se împărat. Pentru a-şi legitima noul statut şi pentru a fi acceptat de mase, a  hotărît să se consulte cu membrii  diferitelor categorii sociale pentru a decide ce măsuri trebuie luate pentru rezolvarea crizei. A primit în audienţă reprezentanţii celor mai importante categorii sociale şi profesionale. Cel mai puternic l-a impresionat delegaţia mamelor din imperiu,  femeile ce purtau în braţe nou-născuţi (viitorul măreţului imperiu).
La solicitarea acestora, care considerau că preţul laptelui, de aproximativ 8 denari/sextarius, era foarte mare şi nu îşi puteau hrăni satisfăcător copiii, împăratul s-a decis să acţioneze. Pentru a rezolva problema, dar şi pentru a obţine sprijinul politic al cetăţenilor Romei, a impus printr-un edict, un preţ maxim pe piaţa laptelui de 3 denari/ sextarius, nerespectarea acestei reguli pedepsindu-se cu moartea.
O măsură bună au considerat unii, „un împărat ce se gîndeşte la popor" au spus cu siguranţă majoritatea... Categoric, cetăţenii Romei erau fericiţi că în sfîrşit a apărut un conducător atent la nevoile poporului. Un împarat bun era concluzia tuturor discuţiilor; „trimisul zeilor" ce avea să le rezolve toate problemele era titlul primit de la preoţii lui Apollo. Un val de simpatie şi un optimism nemaiîntîlnit din timpul marilor cuceriri a pus stăpînire pe locuitorii vechii cetăţi.
Soldaţii credincioşi ai proaspătului împărat, căliţi în luptele grele pentru apărarea limesului, în care i-a condus cu atîta vitejie, au sancţionat fără milă şi cea mai mică abatere de la noua regulă. Pedepsele exemplare, controalele permanente şi vigilenţa de neînduplecat a soldaţilor au descurajat orice încercare vizibilă de încălcare a noii reguli.
Dar după doar cîteva zile laptele era tot mai greu de găsit. Fermierii nu-şi mai permiteau să aducă laptele în pieţe, grînele pentru hrana zilnică a unei vite erau mai scumpe decît venitul obţinut după vînzarea întregii cantităţi de lapte produsă de acel animal. Văcarii nu au mai vîndut lapte şi au decis să sacrifice vitele pentru a vinde carnea, dar în scurt timp, pieţele Romei au fost pline de carne peste măsură. Bineînţeles, preţul cărnii s-a prăbuşit din cauza ofertei crescute şi multe animale au murit pentru că nu au mai putut fi hrănite(grînele erau scumpe, preţul laptelui şi cărnii era scăzut ), fiind abandonate pe cîmpurile din jurul cetăţii eterne. Imaginea vacilor flămînde, aflate în agonie pe cîmpurile din jurul cetăţii se dezvăluia, în acele zile, călătorilor. Cadavrele în descompunere ale animalelor abandonate făceau aerul irespirabil în apropierea porţilor „capitalei lumii".
Foarte puţini erau cei care se încumetau să vîndă lapte pe „piaţa neagră" din cauza pedepselor extrem de dure, preţul practicat de cei care riscau era exorbitant şi doar famiile foarte bogate şi-l permiteau; zvonurile spuneau că preţul pe piaţa neagră ar fi fost chiar de 30 denari.  Şi carnea de vită a devenit o raritate în săptămînile următoare, preţul crescînd ameţitor. Cei care şi-au abandonat vitele, acum regretau amarnic.
Împăratul, înştiinţat de absenţa laptelui pe tejghele şi de apariţia unei pieţe „subterane", a ordonant intensificarea controalelor.  La cea mai mică suspiciune, oamenii erau arestaţi, bătuţi şi torturaţi, dar singura consecinţă a fost creşterea preţului pe „piaţa neagră". O atmosferă paranoică s-a aşternut deasupra Romei, denunţurile s-au înmulţit, fiecare îşi suspecta vecinul, unii chiar au încercat să se răzbune pe cei cu care avuseseră diferite conflicte în trecut, acuzîndu-i că sînt speculanţi ce vînd pe ascuns lapte la un preţ foarte mare.
Au început să apară opinii care susţineau că la originea crizei ar fi, de fapt, constituirea unui cartel ocult ce a depozitat tot laptele în catacombele Romei pentru a-l vinde pe ascuns la un preţ exorbitant. Oricît au căutat soldaţii, nu au găsit niciun astfel de depozit şi nici indicii despre existenţa vreunui cartel. Oricum, teoria cartelului ocult  nu i se părea credibilă nici împaratului, laptele fiind un produs extrem de perisabil.
Dar plînsetele copiilor înfometaţi, parcă i-au înnebunit pe părinţi. Din ce în ce mai mulţi au început să iasă pe străzi şi să-şi strige durerea. Criza alimentară, aparută ca urmare a măsurilor împăratului, a produs revolta populaţiei, iar nefericitul general a trebuit să fugă din cetate cu cei cîţiva soldaţi care i-au mai rămas credincioşi.
După ce a fost retrasă această limită preţul laptelui nu a revenit la nivelul de dinaintea impunerii preţului maximal, fiind de aproximativ 18 denari; mult mai mare decît inainte, nu prea mai erau animale care să producă lapte.
Această povestire este o ficţiune, ceea ce s-a întîmplat în realitate a fost mult mai grav. În anul 301, Diocleţian a stabilit prin Edictul preţurilor maximale, limita superioară a preţului nu doar pentru un singur bun, ci pentru aproximativ o mie de produse. Următorul împărat, Constantin, avea să mute capitala, moment considerat de mulţi istorici, sfîrşitul Imperiului Roman.

Un comentariu: